Haios. As citi cartea asta daca as avea timp.

Premiul “Diagram” se “acorda” anual pentru cel mai ciudat (stupid) titlu de carte.

Castigatorul pentru 2008 este titlul “Greek Rural Postmen and their Cancellation Numbers” – un studiu despre rutele postasilor greci publicat de “Greek Hellenic Philatelic Society of Great Britain”.

Descoperirea depozitului de manuscrise de la Nag Hammadi, din 1945, a fost considerat un eveniment de importanta exceptionala, pentru ca a facut posibila cunoasterea nemediata si exhaustiva a principalelor linii ale gandirii gnostice care, pana la acea data, erau infatisate doar indirect si fragmentar in scrierile ereziologilor crestini. Cercetarea interdisciplinara, clasificarea si traducerea acestor manuscrise a necesitat truda unor colective alcatuite din specialisti renumiti.

Volumul de fata cuprinde cinci texte gnostice de prima insemnatate: Evanghelia Adevarului, Evanghelia dupa Filip, Evanghelia Egiptenilor, Evanghelia dupa Maria si Evanghelia dupa Toma. Textele respective si materialele insotitoare au fost revizuite in conformitate cu noile date ale exegezei de specialitate; la acestea s-a adaugat un aparat critic substantial.

De la mult comentata Evanghelie dupa Toma pana la “scandaloasa” Evanghelie dupa Maria ce a constituit punctal de plecare al romanului Codul lui da Vinci de Dan Brown, aceste scrieri aduc perspective noi, nu totdeauna comode, in privinta conceptiei noastre privind crestinismul primar.

Controversatul roman “Versetele satanice” i-a adus lui Rushdie premiul Whitbread, o nominalizare la premiul Booker si o condamnare la moarte a carei amenintare inca mai staruie asupra scriitorului. Polemicile legate de posibilele conotatii blasfematorii ale cartii au pus uneori in umbra discutiile legate de meritele literare ale textului si de rolul jucat de acesta pe scena literaturii contemporane britanice. Dar Versetele satanice e de fapt un roman superb despre dezradacinari de tot felul, despre mosteniri care trebuie sau nu acceptate, despre masti, straturi de identitati si istorii. Este in egala masura o carte a regasirilor si una a afirmatiilor, o poveste fascinanta, plina de personaje fabuloase dintr-o lume aflata la granita dintre iluzie si realitate.

Lui Salman Rushdie i-a fost decernat recent titlul de Cavaler al Imperiului Britanic, fapt ce a suscitat reactii violente din partea fundamentalistilor islamici, reactualizind resentimentele pricinuite de publicarea Versetelor satanice.

“Versetele satanice este o carte care isi are locul alaturi de marile alegorii ale identitatii din literatura universala, precum Calatoriile lui Gulliver, Candide sau Viata si opiniunile lui Tristram Shandy, Gentleman.” (The New York Times Book Review)

Aproape toata lumea a auzit de scrierile ebraice stravechi ce au fost gasite in pesterile de langa Marea Moarta. Aproape toata lumea a fost miscata de asertiunile savantilor ca acestea ar proveni din comunitatea in care “Ioan Botezatorul a predat, iar Iisus a invatat”. Si aproape oricine a fost intrigat de ideea mult raspandita ca textele ilustreaza o perioada indelungata, pierduta, a crestinatatii – o secta ce a crezut intr-un martir “Invatator al Dreptatii”, ce va reaparea in cele din urma credinciosilor. Pana acum, insa, foarte putini oameni au avut sansa de a citi manuscrisele, din simplul motiv ca nici o traducere completa a lor nu a fost pana in prezent accesibila omului obisnuit. Aceasta carte este destinata sa suplineasca aceasta nevoie. Ea ofera interpretari inteligibile principalelor manuscrise din pesterile de la Marea Moarta. Mai mult, nu se angreneaza in nici un fel de teorie particulara, ci permite manuscriselor sa se exprime si sa dea marturie in mijlocul zarvei controverselor cu privire la ele.

Toate marile religii ale lumii se bazeaza pe carti fondatoare care sunt texte de revelatie in sensul larg al cuvantului. Caracteristic Islamului este de a fi scos in evidenta originalitatea absoluta a unui Dumnezeu care nu se manifesta numai prin minunile lumii create, ci si printr-un cuvant – Coranul – adresat omului care-i devine astfel apropiat.

Pentru musulmani, Coranul nu este numai cartea sacra emanata direct de la divinitate – definita in mod curent ca o suma de principii in care se crede, o sinteza de precepte etice, o norma de viata spirituala, un codice civil ce raspunde problemelor vietii cotidiene – ci o realitate pregnanta cu o semnificatie profunda si misterioasa, “o inimitabila simfonie ale carei sunete ii misca pe oameni pana la lacrimi sau ii duce pe culmile extazului”, cum spunea unul din traducatorii Coranului in engleza. In acest spirit, Coranul este considerat a fi insusi Cuvantul lui Dumnezeu.

Profetul Muhammad a fost ales sa spuna in cea mai pura limba araba – asa cum este considerata araba coranica – ceea ce voia Dumnezeu si sa repete ceea ce Dumnezeu revelase partial profetilor anteriori.

Coranul nu a fost scris in timpul vietii profetului Muhammad, ci a fost doar memorat de catre insotitorii sai, iar, rareori, versete razlete au fost notate pe foi de palmier, omoplati de camila, bucati de ceramica. Elaborarea formei scrise a inceput dupa moartea profetului, urmand un drum lung si extrem de sinuos pana s-a ajuns la un Coran canonizat.

Traducerea in limba romana a Coranului s-a realizat de catre prof. George Grigore, conferentiar la sectia de araba a Universitatii Bucuresti si a necesitat o munca desfasurata pe parcursul a zece ani.

Sufismul desemneaza un ansamblu, unitar si multiplu, de componente teoretice si practice, in mod inegal repartizate in realitatea istorica a adeptilor sai sau a confreriilor, dar reunite printr-o aceeasi orientare. Denumirea de al soufi apare pentru prima oara, potrivit documentelor cunoscute pana astazi, in 776 si este atribuita unui ascet irakian. Etimologiile variate atribuite acestor cuvinte, reveleaza, mai mult decat o simpla derivare filologica, trasaturile dominante ale sufismului recunoscute de traditie. Cea mai probabila dintre aceste etimologii ataseaza cuvantul la radicalul arab suf (lana). Sufitul era imbracat cu o mantie de lana, semn exterior al saraciei sau cel putin al unei vointe de detasare. O alta etimologie leaga cuvantul de termenul arab safa, safwa (puritate). Interiorizandu-si detasarea, sufitul isi purifica dorintele cele mai ascunse. Viata sa spirituala consta in a-si clarifica toate actele pana la sursa insasi a responsabilitatii sale, adica intentia constiintei. Mai este avansata si o a treia etimologie, ce deriva cuvantul din grecescul sophos, sophia (intelepciune). Rezulta de aici ideea unei scoli de intelepciune. Este adevarat ca sufismul, desi provenind integral din credinta musulmana, s-a dezvoltat in regiunile crestinate si elenizate. Precum unii filosofi, asceti si mistici din aceste medii, tinde si el spre cunoastere. Dar nu orice cunoastere! Aceea a lui Dumnezeu-Unul mai presus de toate; mai mult, o cunoastere nu doar intelectuala ci una dobandita prin detasarea de lume, prin puritatea inimii, prin iubirea lui Dumnezeu. Cunoastere delicioasa (sapida scientina = intelepciune), impregnata cu o asa de multa iubire incat ea conduce la unirea transformatoare a creaturii umane in Creatorul sau luminos si indurator. Potrivit expresiei lui Louis Gardet, sufismul “este o cale de experimentare a profunzimilor divine, o teologie mistica traita”. O astfel de experienta va culmina in tacerea unui “dincolo de discurs”.

Sufismul adoptat de Inayat Khan drept cale de realizare spirituala pentru sine si pentru ceilalti poate fi definit prin urmatoarele trasaturi: 1. Este un sufism universal. “Harul este pentru orice suflet caci orice suflet, oricare ar fi religia sau credinta sa, apartine lui Dumnezeu”. Invatatura lui este, prin urmare, trans confesionala, nu privilegiaza nici o religie, si nu considera necesara convertirea la o alta religie sau credinta decat cea pe care omul deja o are. 2. Este un sufism care nu tine exclusiv de partea mistica a dezvoltarii omului, ci pune accentul pe dezvoltarea armonioasa a tuturor posibilitatilor, si a tuturor aspectelor vietii sale personale si sociale; totusi, aceasta dezvoltare este centrata pe viata sa spirituala. 3. Invatatura sa respecta toate opiniile si apartenentele religioase, insa ea tinde sa dezvolte religia iubirii. Aceasta consta in “a L vedea Pe Dumnezeu in inima omului”, atat in propria sa inima cat si in inima celorlalti. A intelege si a respecta simtamintele semenului tau este primul pas pe aceasta cale.

Lucrarea de fata reuneste o suma de texte, alese si traduse de Idries Shah, provenind din traditia islamica, si anume din acea parte a ei cunoscuta in Occident mai ales sub numele de sufism. Dar ce este sufismul? Ce este un sufi? Rene Guenon afirma: “Dintre toate doctrinele traditionale, doctrina islamica semnaleaza poate cel mai clar distinctia dintre cele doua parti complementare ce pot fi numite exoterism si ezoterism,” adica invatatura exterioara si cea interioara. In termeni arabi, acestea sunt es-shariya, adica literal ‘drumul mare’, comun tuturor, si el-haqiqah, adica ‘adevarul’ interior, rezervat elitei, nu in virtutea vreunei decizii mai mult sau mai putin arbitrare, ci prin insasi natura lucrurilor, intrucat nu toti poseda aptitudinile sau ‘calificarile’ necesare pentru a-l cunoaste. Adesea, pentru a le exprima caracterul ‘exterior’ si respectiv ‘interior’, ele sunt comparate cu ‘coaja’ si ‘miezul’, sau cu o circumferinta si centrul sau.

Shariya include tot ceea ce limbajul occidental desemneaza ca fiind propriu-zis religios, si in special latura sociala si legislativa care, in Islam, se integreaza in religie intr-un mod fundamental. Se poate spune asadar ca aceasta este inainte de toate o regula de actiune. Haqiqah este cunoasterea pura; dar sa intelegem bine, tocmai aceasta cunoastere ii confera exoterismului sensul superior si profund si insasi ratiunea de a fi. Astfel, chiar daca toti participantii la traditie nu sunt constienti de el, haqiqah – adevarul ezoteric – ramane principiul efectiv al acesteia, asa cum centrul este principiul circumferintei.

Sepher Yetzirah (“Cartea Formarii”) alcatuieste impreuna cu Zoharul kabbala teoretica. Cartea aceasta exista in mai multe copii-manuscris decat oricare alta opera in ebraica, exceptie facand scrierile Torei. Ea se ocupa de cosmogonia simbolizata de cele zece numere si douazeci si doua de litere ale alfabetului ebraic, numite “treizeci si doua de cai”. Termenul de “cale” este folosit pe cuprinsul Kabbalei pentru a semnifica o idee hieroglifica sau mai degraba sfera de idei ce poate fi asociata oricarui hieroglif sau simbol.
Spre deosebire de limbajul Zoharului care este fundamental mistagogic, cel din Sepher Yetzirah este esen­tial pedagogic: astfel ca ceea ce unul ascunde, celalalt descopera.
Dupa cum spune un autor, “Zoharul este o geneza de lumina, Sepher Yetsirah este o scara de adevaruri. Acolo se explica cele treizeci si doua de semne absolute ale cuvantului, numerele si literele; fiecare litera exprima un numar, o idee si o forma, in asa fel incat matematicile se aplica ideilor si formelor nu mai putin riguroase intocmai ca si nume­relor, intr-o proportie exacta si o corespondenta perfecta. Prin stiinta dezvaluita de Sepher Yetsirah spiritul uman este fixat in adevar si in ratiune si isi poate da seama de progresele posibile ale inteligentei prin evolutiile numerelor. Prin urmare, Zoharul reprezinta Adevarul absolut, iar Sepher Yetsirah ofera mijloa­cele de a-l percepe, apropia si folosi”.
“Cartea Formarii” a fost tradusa si comentata in limba araba la inceputul secolului al X-lea de catre Saadia ben Iosif din Fayyum, comentariu pe care l-am reprodus in editia de fata. Spirit elevat, metodic si intelept, Saadia a considerat Sepher Yetzirah una din primele opere grandioase ale gandirii umane. Adaugam, fara a acorda acestei marturii o valoare exagerata ca, mai tarziu, comentatorii din secolele al XII-lea si al XIII-lea si-au exprimat in unanimitate aceeasi convingere.