Cartea Formarii

Sepher Yetzirah (“Cartea Formarii”) alcatuieste impreuna cu Zoharul kabbala teoretica. Cartea aceasta exista in mai multe copii-manuscris decat oricare alta opera in ebraica, exceptie facand scrierile Torei. Ea se ocupa de cosmogonia simbolizata de cele zece numere si douazeci si doua de litere ale alfabetului ebraic, numite “treizeci si doua de cai”. Termenul de “cale” este folosit pe cuprinsul Kabbalei pentru a semnifica o idee hieroglifica sau mai degraba sfera de idei ce poate fi asociata oricarui hieroglif sau simbol.
Spre deosebire de limbajul Zoharului care este fundamental mistagogic, cel din Sepher Yetzirah este esen­tial pedagogic: astfel ca ceea ce unul ascunde, celalalt descopera.
Dupa cum spune un autor, “Zoharul este o geneza de lumina, Sepher Yetsirah este o scara de adevaruri. Acolo se explica cele treizeci si doua de semne absolute ale cuvantului, numerele si literele; fiecare litera exprima un numar, o idee si o forma, in asa fel incat matematicile se aplica ideilor si formelor nu mai putin riguroase intocmai ca si nume­relor, intr-o proportie exacta si o corespondenta perfecta. Prin stiinta dezvaluita de Sepher Yetsirah spiritul uman este fixat in adevar si in ratiune si isi poate da seama de progresele posibile ale inteligentei prin evolutiile numerelor. Prin urmare, Zoharul reprezinta Adevarul absolut, iar Sepher Yetsirah ofera mijloa­cele de a-l percepe, apropia si folosi”.
“Cartea Formarii” a fost tradusa si comentata in limba araba la inceputul secolului al X-lea de catre Saadia ben Iosif din Fayyum, comentariu pe care l-am reprodus in editia de fata. Spirit elevat, metodic si intelept, Saadia a considerat Sepher Yetzirah una din primele opere grandioase ale gandirii umane. Adaugam, fara a acorda acestei marturii o valoare exagerata ca, mai tarziu, comentatorii din secolele al XII-lea si al XIII-lea si-au exprimat in unanimitate aceeasi convingere.

Omul si Absolutul dupa doctrina Kabbalei

Pentru a intelege premisele intelectuale ale Kabbalei sau ezoterismul ebraic, care sunt premise ale ezoterismului sau ale metafizicii in general, trebuie sa ne lasam patrunsi de ideea ca doctrinele sale au ca punct de plecare contemplatia spirituala, inspiratia pura sau “intuitia intelectuala” si nu activitatea autocrata a ratiunii. Cand gandirea pur logica tinde, prin mijlocirea abstractului, sa depaseasca planul fenomenelor pentru a sesiza Principiul transcendent al acestora, ea este pusa in situatia de a-si recunoaste limitele – trasate de con­ditionarile cunoasterii distinctive – si neputinta sa de a le depasi; nu pentru ca le-ar recunoaste intotdeauna, caci altfel nu ar exista sisteme filosofice, dar propriile piedici arata ca nu este suficient sa construiesti teorii pentru a sesiza Realul in sine. Doar doctrinele traditionale si, prin urmare, “inspirate” merg dincolo de cercurile vicioase ale mentalului si arata calea de iesire spre Intelectul pur, universal si “necreat”.
Asa cum ne invata Kabbala – si, de asemeni, in maniera cea mai directa cu putinta, neoplatonismul si vedantismul – Spiritul rezida in strafundurile sufletului, desi il transcende. Sufletul si toate manifestarile formale sau distincte, fie ele interne sau externe, izvorasc din el, dar el este fara forma si fara distinctie ; in el, subiectul si obiectul cunoasterii nu sunt decat unul: Spiritul se cunoaste in intregime, este Cunoasterea totala si tot ce este cognoscibil in sine si in lucruri.
Gandirea nu este decat un plan de reflexie individuala si formala a ceea ce poate fi cunoscut de Cunoastere sau de Spirit; ea se misca intotdeauna intre un subiect mental, sau cel care gandeste, si un obiect mental, sau ceea ce se reflecta in gandire. Dar ceea ce se reflecta in gandire, nu este asimilat de ea decat in forma sa mentala, nu in forma sa concreta – fie corporala, fie subtila – si nici in realitatea sa supra-formala, spirituala si universala. Astfel, gandirea este o oglinda psihica si rationala a tuturor lucrurilor inteligibile, oglinda ce nu devine niciodata ceea ce reflecta. Gandirea nu ii permite celui care gandeste sa asimileze, doar prin ea, realitatea obiectului mental : ea ramane cunoasterea simbolica a lucrurilor, cunoastere ce il apropie pe ganditor de ele, dar nu il identifica efectiv cu ele. Gandirea face sa dainuie inca dualismul intre subiect si obiect intr-o asemenea masura incat omul, care nu se cunoaste pe sine insusi decat prin ea, nu se cunoaste cu adevarat si nu reprezinta pentru el insusi decat propria sa forma mentala, gandul sau imaginea pe care si-o face despre sine. Acest dualism, inerent gandirii, este cauza indoielii si a erorii ; Spiritul, dimpotriva, este unitatea reala a subiectului si a obiectului de cunoscut, iar aceasta unitate este certitudinea, adevarul cunosterii.
Adevarul nu ar putea fi gasit doar prin gandire, adica prin intermediul unei facultati care, datorita naturii sale dualiste, nu poate depasi cu totul abisul propriilor indoieli. In schimb, omul nu poate gasi Adevarul fara ajutorul gandirii, pentru ca el este o fiinta ganditoare si daca gandirea nu ar avea nici un raport cu Adevarul, omul nu ar avea nici o legatura constienta cu el. Un lucru este sigur : notiunea mentala de Adevar exista; gandirea il opune erorii si il identifica cu conceptul de Real. Aceasta indica, ad extra, un raport intre gandire si Adevar, “raport care, ad intra, nu este altceva decat Spiritul. Spiritul este acela care conduce la Adevar. Gandirea este linia de unire intre om si Spirit, dar se interpune intre ei, in acelasi timp ca un obstacol din cauza dualismului sau “organic, ale carui expresii sunt indoiala si eroarea; de asemenea, gandirea nu ar putea sa depaseasca eroarea si sa se integreze in Adevar fara a se conforma Spiritului si, in final, sa dispara in el.

Mistica Ebraica – de la origini pana in epoca medievala

Incercarea de a scrie o lucrare despre mistica ebraica ar putea sa para cu totul neobisnuita. Ideea dominanta atat in randul teologilor ca si in mintea omului obisnuit este ca iudaismul si mistica se situeaza la polii opusi ai gandirii, si ca, din acest motiv, formule precum “mistica ebraica ” constituie o evidenta si de netagaduit contradictie in termeni. Speram ca materialul din aceasta carte va arata lipsa de consistenta a acestei idei.

Misticul se deosebeste de credinciosul obisnuit prin faptul ca, in timp ce ultimul il cunoaste pe Dumnezeu printr-o revelatie obiectiva, fie in natura, fie intruchipat in Biblie, misticul il cunoaste pe Dumnezeu printr-un contact al inimii cu inima: cor ad cor loquitor. El are viziunea imediata, aude vocea calma, inceata care ii vorbeste deslusit in tacerea sufletului sau. In acest sens, misticul se afla cu totul in afara domeniului tuturor marilor religii ale lumii. Pentru el, religia este doar propria sa religie individuala, propria sa cautare solitara a adevarului. El este un suflet aflat singur cu Dumnezeu.

Zoharul – Cartea Splendorii

Kabbala sau doctrina esoterica a evreilor cuprinde doua invataturi : una referitoare la esenta divina si la modurile sale de manifestare, rezumata in Zohar; alta, referitoare la creatie si la legile ei misterioase, descrisa in Sepher Yetsirah.

Zoharul este de fapt un corpus literar redactat in Evul Mediu (sec. XIII-XIV), o culegere de carti cuprinzand discutii, prelegeri sau comentarii pe marginea Pentateuh-ului. Biblia, care probabil a fost cea mai prost inteleasa dintre toate cartile scrise vreodata, contine nenumarate pasaje obscure si misterioase, care raman complet ininteligibile in lipsa unei chei cu ajutorul careia sa se descifreze semnificatia acestora. Acea cheie este data de Kabbala.

Subliniind insemnatatea acestei carti, H. Ginsburg noteaza in “Essay of the Kabbalah”: “Sistemul filozofic religios [dezvoltat in Kabbala] nu numai ca a exercitat, timp de sute de ani, o influenta extraordinara asupra dezvoltarii mentale a unui popor atat de mic precum cel evreu, dar a captivat si mintile unora dintre cei mai mari ganditori ai crestinatatii, in secolul al XVI-lea si al XVII-lea. Printre acestia se numara: Raymond Lulle, celebrul savant metafizician si chimist (mort in 1314); John Reuchlin, renumitul savant si revigorator al literaturii orientale in Europa (1455-1522); Pico della Mirandolla, cunoscutul filozof si erudit clasic (1463-1494); Cornelius Henry Agrippa, distinsul filozof, profet si doctor (1486-1535); von Helmont, un remarcabil chimist si doctor (1577-1644); Robert Fludd, renumitul filozof englez (1547-1637) precum si doctorul Henry More (1614-1687) si lista poate continua, inclusiv cu nume din perioada noastra.

Intrucat oamenii acestia – in neobosita lor cautare dupa un sistem stiintific care sa le dezvaluie “cele mai adanci adancimi” ale naturii divine si sa le arate adevarata legatura ce tine toate lucrurile la un loc – si-au satisfacut setea mintii prin aceasta stiinta, interpretarile din Kabbala ar trebui sa intre in atentia cercetatorilor din domeniul literaturii, filozofiei si teologiei”.

Asa cum arata Abraham ben Zacuth in “Cartea genealogiilor”, “Zoharul cuprinde cele mai profunde mistere ale Legii si ale Kabbalei si reflecta fidel adevarul asa cum a fost scris de oamenii care au trait destul de tarziu pentru a cunoaste Mishna si toate preceptele legii orale”.

Forta exceptionala a simbolismului mistic al Zoharului, impletita cu calitatile sale literare, a influentat puternic gandirea si cultura ebraica.

Editia in limba romana a Zoharului urmeaza versiunea lui de S.L. MacGregor Mathers realizata dupa traducerea latina a lui Knorr von Rosenroth si colationata cu textul original caldeean si ebraic. Aceasta editie cuprind trei carti: “Cartea Misterului pecetluit”, “Marea Adunare Sfanta” si “Mica adunare Sfanta”, toate amplu comentate si adnotate.

Cartea intelepciunii lui Solomon

Cartea Intelepciunii s-a bucurat mult timp de reputatia de a fi cea mai atractiva si mai interesanta carte din corpusul apocrif. Gandirea cat si expresia se situeaza la un nivel inalt; cugetarea este a unui scriitor patruns de un puternic spirit religios, unul care a simtit apasarea si tulburarea vietii si a suferintei, si care totusi a rezistat ispitei de a abandona – asa cum au facut multi dintre coreligionarii sai – credinta sa ancestrala intr-un Dumnezeu al dreptatii. Limbajul este viguros si constructia simpla; impresia ca autorul era foarte familiar cu literatura si filozofia Greciei este tot mai puternica cu cat cartea este studiata mai mult, si acesta nu e lipsit de curajul de a revizui unele dintre credintele traditionale ale religiei sale. Teologia Cartii Intelepciunii este alexandrina, o combinatie intre religia ebraica si filozofia greaca.

Opera se imparte firesc in trei sectiuni:

Prima sectiune a fost numita pe buna dreptate “cartea eshatologiei”; aceasta infatiseaza printr-un viu contrast diferitele destine ce ii asteapta pe cei drepti si pe nelegiuitii care ii prigonesc. Cuvintele hulitoare si sfidatoare ale nelegiuitilor, imaginea deznadejdii si remuscarii acestora de dupa moarte si descrierea razbunarii divine coborata asupra lor reprezinta caracteristicile cele mai de seama din aceasta parte a cartii. Invataturile religioase din aceasta sectiune sunt si ele importante. Imediat dupa moarte, scriitorul face referire la doctrina nemuririi, neaga faptul ca suferinta presupune pacatul, refuza sa accepte ca moartea prematura este in mod necesar o nenorocire sau ca lipsa copiilor este un semn al nemultumirii divine. Vor fi greu de gasit alte cinci capitole din Scripturile Vechiului Testament care sa se indeparteze atat de mult de perspectiva traditionala.

A doua sectiune este compusa dintr-un panegiric al Intelepciunii care da si numele cartii. Atractiile oferite de Intelepciune ca Fiinta cereasca isi gasesc expresia intr-un limbaj frumos si elocvent. “Intelepciunea este stralucitoare si nu se stinge”; aceasta cauta sa ii cunoasca pe cei care sunt demni de ea si ii calauzeste spre bucuria nemuririi oferita de prezenta lui Dumnezeu. Conform marturiei lui Solomon, care acum vorbeste, comorile acesteia sunt revarsate asupra omenirii ca raspuns la rugaciune. Minunata descriere a Intelepciunii continua si culmineaza cu afirmatia ca “ea este suflul puterii lui Dumnezeu si curata revarsare a slavei Celui Atotputernic”.

Din acest punct are loc o mare schimbare. Nu mai avem in fata un poem care sa proslaveasca bunatatea si sa celebreze Intelepciunea, nu mai avem de-a face cu un midras inchinat glorificarii evreilor.

In sectiunea a treia avem o retrospectiva istorica a Israelului in Egipt si in pustie, intrerupta de o disertatie despre originea si relele aduse de idolatrie. Faptele istorice sunt alese cu ingeniozitate si sunt puse in opozitie; daca faptele principale sunt dificil de folosit, detaliile sunt facute in asa fel incat sa ofere invatatura ceruta. Opera se incheie cu o repetare a unei teme favorite a scriitorului, si anume ca lumea lupta pentru cei drepti: elementele, prin transformarea lor unul in celalalt, sunt folosite de Dumnezeu pentru a-i pedepsi pe egipteni si a-i apara pe israeliti.

Aceasta carte este inclusa in asa numita “literatura sapientiala a evreilor”, al carei principal obiectiv il reprezinta discutarea problemei vietii si a conditiilor acesteia.

Kabbala

Cei care poseda anumite cunostinte despre istoria poporului evreu stiu ca alaturi de Biblie a existat, daca nu dintotdeauna cel putin intr-un trecut foarte indepartat, o traditie menita sa explice si sa faca inteleasa Legea (Tora), atat pentru multimea profana cat si pentru o anumita categorie de initiati. Partea cea mai elevata a acestei traditii sau doctrina ei secreta este Kabbala.

Lucrarea lui Papus ofera explicatii detaliate asupra stiintei stravechi a Kabbalei – adica a traditiei orale transmise de mistica ebraica din generatie in generatie, in paralel cu textele biblice. Cartea vine sa faca lumina intr-un domeniu despre care se vorbeste foarte mult, dar se cunosc extrem de putine lucruri. Autorul descrie originea, structura, filozofia si teozofia kabbalista intr-o maniera accesibila.

In general, in Kabbala sunt expuse regulile cu caracter teoretic si indrumarile de ordin practic ale stiintei oculte, insa cu greu se poate discerne raportul existent intre textul sacru propriu-zis si traditia ezoterica. Kabbala intruchipeaza esenta cunoasterii universului si a lui Dumnezeu, asa cum este ea perceputa in traditia ebraica veche. Principalele carti care o compun – Sepher Yetzirah si Zoharul, amplu descrise in lucrarea lui Papus – ofera o posibila cheie a cunoasterii mistice asupra creatiei si a naturii divine.

Completarile pe care autorul le aduce in “Stiinta secreta” reprezinta o analiza a modului in care filozofia Kabbalei a influentat gandirea crestina medievala si a impregnat toate stiintele oculte cu care a venit in contact. Supravietuind din antichitate in paralel cu stiinta moderna, ezoterismul este cel care sub diferite forme a perpetuat cunostiintele initiatilor din vechime. Geometria si numerologia sacra, magia, astrologia si alchimia, toate acestea sunt variante ale stiintelor secrete care au fost influentate de Kabbala.

Docteur Gerard (Anaclet Vincent) Encausse – Pseudonimul lui “Papus” a fost luat din suplimentul la Dogma si ritualul Inaltei Magii intitulat “Nuctemeronul lui Apollonios din Tyana”, si inseamna “doctor”. Papus este in principal cunoscut ca autor de carti ezoterice, si ca figura proeminenta a diferitelor organizatii oculte si cercuri literare pariziene aflate la cumpana secolelor XIX si XX. S-a nascut in orasul La Coruna din Spania, pe data de 13 iulie 1865, dar familia sa se muta la Paris cand acesta avea patru ani, educatia sa fiind una franceza.

Inca din tinerete, Encausse isi petrecea cea mai mare parte din timp la Biblioteca Nationala studiind Kabbala, Tarotul, stiintele magiei si alchimiei, ca si scrierile lui Eliphas Levi. Se alatura Societatii Teozofice Franceze la scurt timp dupa infiintarea acesteia de catre Madame Blavatsky in 1884-85, dar nu dupa mult timp se retrage fiindca se impotrivea accentului pus de Societate pe ocultismul Oriental. In 1888, el si prietenul sau Lucien Chamuel infiinteaza Librarie du Merveilleux si revista lunara LInitiation, publicata pana in 1914.

In ciuda implicarii sale puternice in miscarea ocultista, Encausse reuseste sa-si gaseasca timp pentru a urma studii academice conventionale la Universitatea din Paris. Obtine titlul de Doctor in Medicina in 1894, cu o lucrare despre anatomia filozofica. Deschide o clinica pe Rue Rodin care s-a bucurat de succes.

In 1908, la Paris, Papus a organizat “Conferinta Internationala Masonica”, conferinta la care a primit dreptul de la Theodor Reuss pentru a pune bazele unui “Consiliu General Suprem al Riturilor Unite ale Masoneriei Antice si Primitive a Marelui Orient al Frantei.”. In 1913 este ales in functia de Mare Hierofant (conducator international) al Ritului Antic si Primitiv Memphis si Mizraim.

Cand izbucneste Primul Razboi Mondial, Papus se inroleaza in armata franceza in corpul medical. In timp ce lucra intr-un spital militar, se imbolnaveste de tuberculoza si moare pe 25 octombrie 1916, la varsta de 51 de ani.

Printre operele sale se numara: Traite elementaire de science occulte (1888), Le tarot des bohemiens (1889), Traite methodique de science occulte (1891), Le tarot divinatoire (1909), Traite methodique de magie pratique (1932) si Le science des nombres (1934), dintre care trei au fost editate de fiul sau, Dr. Philippe Encausse.