Coranul

Toate marile religii ale lumii se bazeaza pe carti fondatoare care sunt texte de revelatie in sensul larg al cuvantului. Caracteristic Islamului este de a fi scos in evidenta originalitatea absoluta a unui Dumnezeu care nu se manifesta numai prin minunile lumii create, ci si printr-un cuvant – Coranul – adresat omului care-i devine astfel apropiat.

Pentru musulmani, Coranul nu este numai cartea sacra emanata direct de la divinitate – definita in mod curent ca o suma de principii in care se crede, o sinteza de precepte etice, o norma de viata spirituala, un codice civil ce raspunde problemelor vietii cotidiene – ci o realitate pregnanta cu o semnificatie profunda si misterioasa, “o inimitabila simfonie ale carei sunete ii misca pe oameni pana la lacrimi sau ii duce pe culmile extazului”, cum spunea unul din traducatorii Coranului in engleza. In acest spirit, Coranul este considerat a fi insusi Cuvantul lui Dumnezeu.

Profetul Muhammad a fost ales sa spuna in cea mai pura limba araba – asa cum este considerata araba coranica – ceea ce voia Dumnezeu si sa repete ceea ce Dumnezeu revelase partial profetilor anteriori.

Coranul nu a fost scris in timpul vietii profetului Muhammad, ci a fost doar memorat de catre insotitorii sai, iar, rareori, versete razlete au fost notate pe foi de palmier, omoplati de camila, bucati de ceramica. Elaborarea formei scrise a inceput dupa moartea profetului, urmand un drum lung si extrem de sinuos pana s-a ajuns la un Coran canonizat.

Traducerea in limba romana a Coranului s-a realizat de catre prof. George Grigore, conferentiar la sectia de araba a Universitatii Bucuresti si a necesitat o munca desfasurata pe parcursul a zece ani.

Sufismul: doctrina, ordine, maestri

Sufismul desemneaza un ansamblu, unitar si multiplu, de componente teoretice si practice, in mod inegal repartizate in realitatea istorica a adeptilor sai sau a confreriilor, dar reunite printr-o aceeasi orientare. Denumirea de al soufi apare pentru prima oara, potrivit documentelor cunoscute pana astazi, in 776 si este atribuita unui ascet irakian. Etimologiile variate atribuite acestor cuvinte, reveleaza, mai mult decat o simpla derivare filologica, trasaturile dominante ale sufismului recunoscute de traditie. Cea mai probabila dintre aceste etimologii ataseaza cuvantul la radicalul arab suf (lana). Sufitul era imbracat cu o mantie de lana, semn exterior al saraciei sau cel putin al unei vointe de detasare. O alta etimologie leaga cuvantul de termenul arab safa, safwa (puritate). Interiorizandu-si detasarea, sufitul isi purifica dorintele cele mai ascunse. Viata sa spirituala consta in a-si clarifica toate actele pana la sursa insasi a responsabilitatii sale, adica intentia constiintei. Mai este avansata si o a treia etimologie, ce deriva cuvantul din grecescul sophos, sophia (intelepciune). Rezulta de aici ideea unei scoli de intelepciune. Este adevarat ca sufismul, desi provenind integral din credinta musulmana, s-a dezvoltat in regiunile crestinate si elenizate. Precum unii filosofi, asceti si mistici din aceste medii, tinde si el spre cunoastere. Dar nu orice cunoastere! Aceea a lui Dumnezeu-Unul mai presus de toate; mai mult, o cunoastere nu doar intelectuala ci una dobandita prin detasarea de lume, prin puritatea inimii, prin iubirea lui Dumnezeu. Cunoastere delicioasa (sapida scientina = intelepciune), impregnata cu o asa de multa iubire incat ea conduce la unirea transformatoare a creaturii umane in Creatorul sau luminos si indurator. Potrivit expresiei lui Louis Gardet, sufismul “este o cale de experimentare a profunzimilor divine, o teologie mistica traita”. O astfel de experienta va culmina in tacerea unui “dincolo de discurs”.

Pasi pe Cale

Sufismul adoptat de Inayat Khan drept cale de realizare spirituala pentru sine si pentru ceilalti poate fi definit prin urmatoarele trasaturi: 1. Este un sufism universal. “Harul este pentru orice suflet caci orice suflet, oricare ar fi religia sau credinta sa, apartine lui Dumnezeu”. Invatatura lui este, prin urmare, trans confesionala, nu privilegiaza nici o religie, si nu considera necesara convertirea la o alta religie sau credinta decat cea pe care omul deja o are. 2. Este un sufism care nu tine exclusiv de partea mistica a dezvoltarii omului, ci pune accentul pe dezvoltarea armonioasa a tuturor posibilitatilor, si a tuturor aspectelor vietii sale personale si sociale; totusi, aceasta dezvoltare este centrata pe viata sa spirituala. 3. Invatatura sa respecta toate opiniile si apartenentele religioase, insa ea tinde sa dezvolte religia iubirii. Aceasta consta in “a L vedea Pe Dumnezeu in inima omului”, atat in propria sa inima cat si in inima celorlalti. A intelege si a respecta simtamintele semenului tau este primul pas pe aceasta cale.

Calea Sufita

Lucrarea de fata reuneste o suma de texte, alese si traduse de Idries Shah, provenind din traditia islamica, si anume din acea parte a ei cunoscuta in Occident mai ales sub numele de sufism. Dar ce este sufismul? Ce este un sufi? Rene Guenon afirma: “Dintre toate doctrinele traditionale, doctrina islamica semnaleaza poate cel mai clar distinctia dintre cele doua parti complementare ce pot fi numite exoterism si ezoterism,” adica invatatura exterioara si cea interioara. In termeni arabi, acestea sunt es-shariya, adica literal ‘drumul mare’, comun tuturor, si el-haqiqah, adica ‘adevarul’ interior, rezervat elitei, nu in virtutea vreunei decizii mai mult sau mai putin arbitrare, ci prin insasi natura lucrurilor, intrucat nu toti poseda aptitudinile sau ‘calificarile’ necesare pentru a-l cunoaste. Adesea, pentru a le exprima caracterul ‘exterior’ si respectiv ‘interior’, ele sunt comparate cu ‘coaja’ si ‘miezul’, sau cu o circumferinta si centrul sau.

Shariya include tot ceea ce limbajul occidental desemneaza ca fiind propriu-zis religios, si in special latura sociala si legislativa care, in Islam, se integreaza in religie intr-un mod fundamental. Se poate spune asadar ca aceasta este inainte de toate o regula de actiune. Haqiqah este cunoasterea pura; dar sa intelegem bine, tocmai aceasta cunoastere ii confera exoterismului sensul superior si profund si insasi ratiunea de a fi. Astfel, chiar daca toti participantii la traditie nu sunt constienti de el, haqiqah – adevarul ezoteric – ramane principiul efectiv al acesteia, asa cum centrul este principiul circumferintei.